Frustrarea ta și oboseala au ajuns deja la cote maxime. Oricâte soluții aplici și orice ai face ca să rezolvi problemele din echipă și din business, nu te miști pe măsura efortului investit. Consumi enorm de mult timp și simți că rămâi în urmă cu toate.
Poate crezi că e lipsă de disciplină, dar nu e așa, și nu e nici lipsă de informație. Informația o găsești rapid, este la două clickuri distanță.
Problema e alta: provocarea pe care o vezi este de cele mai multe ori doar simptomul. Cauza reală stă în felul în care gândești și în care interpretezi situațiile în care te afli, iar acolo nicio tehnică nu ajunge.
Re|Sursa este un mini-program gratuit, format din 3 exerciții pe care le primești pe email și le parcurgi în ritmul tău. Nu este un curs, nu este o serie de video-uri pe care le urmărești pasiv și nu este teorie despre mindset. În Re|Sursa lucrezi – pe o provocare reală din business-ul sau din echipa ta – și faci primii pași concreți ca să o deblochezi.
Iar până la finalul programului vei descoperi o resursă extrem de importantă, care te va ajuta și cu alte provocări de acum înainte. Nu îți spun de la început care este, pentru că, dacă ți-o spun eu, rămâne o informație. Dacă o descoperi tu, parcurgând exercițiile, devine o schimbare.
Primești câte un exercițiu pe email, sub formă de fișă de lucru pe care o poți completa direct în Word sau o poți tipări. Fiecare exercițiu îți ia în jur de 20-30 de minute, iar între ele ai timp să lași lucrurile să se așeze.
1 septembrie – Exercițiul 1: Identificarea
5 septembrie – Exercițiul 2: Povestea credinței
7 septembrie – Exercițiul 3: Schimbarea
Exercițiile ajung pe email, iar pe SMS primești remindere scurte, ca să nu îți scape niciunul.
Parcurgi programul în ritmul tău: fără apeluri, fără ore fixe, fără nimic de programat în calendar.
Înscrierile sunt deschise până pe 30 august, la finalul zilei.
Programul se adresează antreprenorilor și freelancerilor cu minim 1 an de activitate și liderilor cu minim 2 ani de experiență în lucrul cu echipe.
Îți explic de ce: în primii ani de business sau de leadership, atenția este concentrată în mare parte pe tehnici – înveți cum se face, cauți metode, acumulezi informație. Este firesc să fie așa. Dacă însă ai trecut de proba tehnicii și provocările continuă să apară, acolo începe să se vadă tot mai clar felul în care gândești. Exact partea aceasta o adresez prin exercițiile din Re|Sursa.
Mai e ceva important: programul este pentru tine dacă ești dispus(ă) să faci exercițiile, nu doar să le citești. Dacă aștepți o soluție rapidă sau vrei să ți se spună exact ce să faci, pas cu pas, Re|Sursa te va dezamăgi – pentru că nu asta face.
Tocmai de aceea programul este construit așa: primești fișe de lucru pe care le deschizi și le completezi direct, în ritmul tău. Fără apeluri, fără ore fixe, fără nimic de programat în calendar. Un exercițiu îți ia în jur de 20-30 de minute.
Probabil pentru că erau exerciții generice, pe care le citeai, le completai și le uitai. În Re|Sursa lucrezi pe o situație reală din business-ul sau din echipa ta, iar cele 3 exerciții sunt legate între ele: primul te ajută să identifici problema adevărată din spatele provocării tale, al doilea să înțelegi de unde vine, iar al treilea să schimbi ceva concret. Fiecare se sprijină pe cel dinainte.
Trei exerciții nu îți transformă business-ul peste noapte și nici nu promit asta. Ce fac ele este altceva: îți arată ce anume trebuie schimbat. Iar asta nu e puțin – majoritatea oamenilor muncesc ani de zile la problema greșită. Dacă pleci din program știind care este problema ta reală, ai deja un avantaj pe care mulți nu îl au.
Tu iei fiecare decizie din business-ul tău. Tu stabilești prețurile, tu faci ofertele, tu porți negocierile, tu conduci echipa. Dacă felul în care gândești te face să amâni, să eviți, să controlezi totul sau să nu ceri cât meriți, asta se vede direct în rezultate. Nu este un moft și nu este dezvoltare personală de dragul dezvoltării personale. Este cel mai practic lucru pe care îl poți face pentru business-ul tău.
Sunt Ioana Rădulescu, business și leadership coach specializat în mindset, cu peste 15 ani de experiență în leadership și coaching, acreditări ICF (PCC) și EMCC (Senior Practitioner) și peste 1000 de ore de coaching individual și mentoring.
Înainte de a-mi deschide propriul business, am condus echipe și departamente în IT, până la rolul de Senior Engineering Manager, coordonând un departament de aproximativ 70 de oameni. Am trecut, la rândul meu, prin burnout, prin perfecționism și prin tiparele despre care vorbesc aici – de aceea nu lucrez doar cu ce am citit, ci și cu ce am trăit.
Înscrierile sunt deschise până pe 30 august, la finalul zilei. Primul exercițiu ajunge în inboxul tău pe 1 septembrie.
Te invit să completezi formularul de mai jos – răspunsurile tale mă ajută să mă asigur că programul este potrivit pentru tine. După completare primești un email de confirmare cu toate detaliile.